WonderPuck: un festival nou, pentru copii și familie

12 SEP 2017

Prima ediție a Festivalului Stradal „Wonder Puck” se va desfășura în Piața Unirii din Cluj-Napoca, de vineri, 15 septembrie, până duminică, 17 septembrie 2017. Potrivit organizatorilor, ”Wonder Puck” este un eveniment de tip open-air adresat întregii familii, care își propune să aducă laolaltă domenii de interes artistic, precum: teatru, muzică, dans, artă vizuală și artizanală. Așadar, pe toată durata festivalului vor avea loc o mulțime de activități educative și recreative dedicate copiilor și familiilor lor.

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 15 septembrie, de la ora 15:00, pe Scena Mare, și va fi urmată, de la 15:30 de un eveniment special: Fanfara Militară din Cluj-Napoca va susține un concert cu fragmente din muzica filmelor de la Disney. Un alt element inedit în cadrul Festivalului „Wonder Puck” este Petrecerea Costumelor, un moment jucăuș și colorat adresat copiilor și familiilor lor, care se va finaliza cu Tombola Fermecată sâmbătă, 16 septembrie, în intervalul orar 19:00 – 21:00. Atmosfera de dans și voioșie va fi întreținută și de concertul celor de la Voltaj Academy, concert care va încheia cea de-a doua zi a festivalului.

Organizatorii au pregătit, de asemenea, un program complex de educație teatrală și culturală, menit să formeze gustul estetic al celor mai mici spectatori, dar și al tinerilor și să apropie arta teatrului de păpuși de publicul său. Astfel, pe parcursul celor trei zile de festival, într-un perimetru de 3.520 de metri pătrați, în inima Clujului se vor dezvolta continuu într-un cadru atractiv și prietenos o serie de activități artistice dedicate copiilor și părinților.

Vor participa atât artiști clujeni, cât și de la Oradea, Sibiu, Alba Iulia, Târgu-Mureș, Baia Mare, Deva, Satu Mare sau Dej. Pe lângă trupe și instituții de teatru, programul artistic al festivalului cuprinde și spectacole de teatru ale unor prestigioase școli clujene, concerte, momente de dans și jonglerie, ateliere de creație și expoziții.

Participarea la toate manifestările din cadrul WonderPuck este gratuită.

InfoTrafic este un canal media unic in Romania, care emite in statiile de autobuz din Cluj-Napoca. Audienta canalului este de 130.000 de ascultatori si este masurata si garantata de CTP prin numararea de calatorii vandute zilnic in cele 31 de statii in care emite. InfoTrafic ofera pachete de publicitate potrivite pentru orice mix de marketing.

CONTACT