Peste 1000 de clujeni sunt aşteptaţi la „Living Fit”, pe 18 mai

15 MAI 2014

Asociaţia INFitness va da, în 18 mai, startul primei ediţii a evenimentului de sport şi nutriţie “Living Fit”, la Cluj Napoca, pe stadionul Cluj Arena, în prezenţa a peste 1000 de participanţi.

Sub deviza “Passion for a healthy life”, Asociaţia INFitness lansează prima ediţie a evenimentului „Living Fit” – primul concept de acest fel din Transilvania, ce reuneşte pe aceeaşi scenă sportul şi nutriţia. Evenimentul, dedicat deopotrivă pasionaţilor şi amatorilor de sport, are menirea de a promova un stil de viaţă activ şi echilibrat.

Programul, condus de 27 de instructori de top, din 4 ţări, cuprinde 56 de antrenamente şi clase, precum: cycling, portdebras, kangoo jumps, capoeira, deepWork şi altele. Agenda este completată de 8 seminarii de nutriţie şi sănătate şi de o expoziţie. Programul cuprinde şi o componentă socială, realizată prin organizarea unei competiţii de echipă ce presupune parcurgea unui traseu de 10 probe consecutive, cu scopul de a genera fonduri pentru o cauză socială. Acestea vor fi direcţionate în fondul deschis de Fundaţia Comunitară Cluj, pentru a susţine participarea lui Dacian Makzin la Jocurile Mondiale de tenis de masă pentru paralimpici, desfăşurate în septembrie 2014, la Beijing.

„Living Fit” se doreşte a fi primul pas dintr-un program mai amplu, organizat sub deviza „Pasiune pentru o viaţă sănătoasă”, prin care Asociaţia INFitness să promoveze în rîndul publicului larg un mod de viaţă activ şi echilibrat din punct de vedere nutriţional. Înscrieri şi bilete, pe www.livingfit.ro.

InfoTrafic este un canal media unic in Romania, care emite in statiile de autobuz din Cluj-Napoca. Audienta canalului este de 130.000 de ascultatori si este masurata si garantata de CTP prin numararea de calatorii vandute zilnic in cele 31 de statii in care emite. InfoTrafic ofera pachete de publicitate potrivite pentru orice mix de marketing.

CONTACT