Patru linii noi de troleibuz, din 2 noiembrie la Cluj-Napoca

29 OCT 2020

Patru linii noi de troleibuz vor fi puse în funcțiune, la Cluj-Napoca, începând de luni, 2 noiembrie 2020.

Cele 4 linii noi de troleibuz care au fost realizate în acest an vor fi puse în funcțiune începând de luni. Este vorba despre Linia 2 , Linia 10 , Linia 14 și Linia 23, cu următoarele trasee:

Linia 2 (cart. Mănăștur – P-ța Gării)

Dus:  Str. Primăverii (stația Ion Meșter) – str. Izlazului – str. Câmpului – Cal. Mănăștur – Cal. Moților – str. Memorandumului – P-ta Unirii – str. Regele Ferdinand – str. Horea – P-ta Gării;

Întors: P-ta Gării – str. Burebista – str. I. Coroianu – str. Traian – P-ta M. Viteazul (stația Pod Traian) – str. Regele Ferdinand – str. Memorandumului – Cal. Moților – Cal. Mănăștur – str. Primăverii.

Linia 10 (cart. Gheorgheni – Bd. Muncii)

Dus: Str. Unirii – Bd. N. Titulescu – P-ta Cipariu – P-ta A. Iancu – Bd. 21 Decembrie 1989 – str. Paris – str. Câmpul Pâinii – str. Bulgarilor – str. Fabricii – Bd. Muncii (capăt ERS CUG);

Întors: Bd. Muncii – str. Fabricii – str. A. Vlaicu – str. T. Mihali – str. Al. V. Voievod – str Unirii.

Linia 14 (cart. Mănăștur – Bd. Muncii)

Dus: Str. Primăverii (stația Ion Meșter) – str. Izlazului – str. Câmpului – Cal. Mănăștur – Cal. Moților – str. Memorandumului – P-ta Unirii – Bd. 21 Decembrie 1989 – str. Fabricii – Bd. Muncii (capăt ERS CUG);

Întors: Bd. Muncii – str. Fabricii – Bd. 21 Decembrie 1989 – P-ta Unirii – str. Memorandumului – Cal. Moților – Cal. Mănăștur – str. Primăverii.

Linia 23 (P-ta M. Viteazul – Bd. Muncii), transportul cu autobuze va fi înlocuit cu troleibuze, pe traseul:

Dus: P-ta M. Viteazul (stație I.P. Voitesti) – str. Cuza Vodă – Bd. 21Decembrie – str. Paris –  str. Câmpul Pâinii – str. Bulgarilor – str. Fabricii – Bd. Muncii (capăt ERS CUG);

Întors: Bd. Muncii – str. Fabricii – str. Câmpul Pâinii – P-ta 1 Mai – str. Paris – str. București – P-ta Abator – str. D. Barceanu – str. Traian – P-ta M. Viteazul (I.P.Voitesti).

Transportul pe linia 23L se suspendă.

Stațiile de îmbarcare-debarcare pe noile linii vor fi comune cu celelalte stații ale mijloacelor de transport CTP Cluj-Napoca de pe traseu.

Orarele vor putea fi consultate pe site-ul CTP Cluj-Napoca, începând de duminică, 1 noiembrie 2020.


”Cluj-Napoca este singurul oraș din România în care transportul public cu tracțiune electrică nu s-a diminuat după anul 1990, deși în alte orașe au fost desființate parțial sau în întregime rețelele de transport electric cu troleibuze sau tramvaie. Mijloacele de transport public cu tracțiune electrică parcurg cele mai solicitate și aglomerate trasee din oraș.”, se arată într-un comunicat al CTP.

Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public au ca obiectiv declarat, în cadrul strategiei de dezvoltare a transportului public, promovarea unui transport ecologic, nepoluant.

Astfel a fost avută în vedere nu numai menținerea, ci și extinderea și modernizarea transportului public cu tracțiune electrică prin:

  • Achiziția de autobuze electrice, troleibuze și tramvaie moderne, care oferă confort și siguranță, sunt ecologice și protejează sănătatea populației, au consum redus de energie și recuperarează o parte din energia de frânare;
  • Modernizarea căii de rulare a tramvaielor;
  • Modernizarea liniei de contact pentru tramvaie și troleibuze;
  • Înființarea unor linii noi de troleibuz;
  • Înlocuirea liniilor de transport cu autobuze în linii de transport cu troleibuze electrice;

”Sondajul privind calitatea vieţii în oraşele europene, comandat de Comisia Europeană de la Bruxelles, relevă informații deosebit de utile despre transportul public clujean, pe baza cărora CTP își poate stabili strategia de marketing și comunicare publică.
În cadrul cercetării au fost analizate 89 de oraşe europene, România fiind reprezentată de trei municipalităţi, Bucureşti, Cluj şi Piatra Neamţ.
Deosebit de încurajator pentru CTP este faptul că 90% dintre locuitorii din Cluj-Napoca considera că transportul public este accesibil din punct de vedere financiar, iar 81% se declară multumiți de calitatea transportului public.” , se mai arată în comunicat.

InfoTrafic este un canal media unic in Romania, care emite in statiile de autobuz din Cluj-Napoca. Audienta canalului este de 130.000 de ascultatori si este masurata si garantata de CTP prin numararea de calatorii vandute zilnic in cele 31 de statii in care emite. InfoTrafic ofera pachete de publicitate potrivite pentru orice mix de marketing.

CONTACT