Încep lucrările de modernizare pe Bulevardul 21 Decembrie 1989

11 MAR 2021

Din 15 martie 2021, Bulevardul 21 Decembrie, tronsonul cuprins între Regele Ferdinand şi Biserica Sf. Petru, intră în modernizare, sub trafic. De asemenea, se vor repara străzi în mai multe cartiere şi se vor trasa parcări în cartierele unde au fost demolate garaje de cartier.

Bulevardul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca va fi modernizat cu 12 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile. Prioritate vor avea transportul în comun și cel alternativ, dar și pietonii.

În 9 octombrie, Primăria Cluj-Napoca a eliberat autorizaţia de construire pentru “Modernizare Bd. 21 Decembrie: realizare benzi dedicate transportului public în comun – etapa 1 (inclusiv lucrări de infrastructură, amenajare spaţiu public, semaforizare, iluminat public şi mobilier urban). Investiţie de bază: 30,3 milioane de lei, termen de execuţie, 24 de luni de la data începerii efective a lucrărilor”.

Modernizarea Bd. 21 Decembrie se va efectua pe tronsonul Biserica Sfântu Petru – intersecția cu str. Regele Ferdinand. Primăria a solicitat un proiect de la Planwerk, societatea de arhitectură care a regândit și Piața Unirii.  Conform planșelor, bulevardul va avea piste de biciclete pe ambele părți ale drumului, iar banda dedicată pentru mijloacele de transport în comun va fi separată fizic de benzile pentru traficul general. Vor fi plantați arbori, așa cum sunt și pe străzile Horea sau pe Moților. Dispare însă o bandă auto pe sensul spre centru, dar nu și în intersecții, iar în locul parcării din fața bisericii Sfântu Petru ia naștere o piațetă, cu arbori și băncuțe.

Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare, bulevardul va fi prima stradă din țară care va avea un sistem de depistare a autovehiculelor care trec pe culoarea roșie a semaforului. Lucrările vor fi executate de societatea Diferit Cluj, cu 11 subcontractori.

Modernizare de străzi în cartiere

Primarul Emil Boc a anunţat că vor fi modernizare mai multe străzi din Dâmbul Rotund, Iris, Bună Ziua sau Făget. De asemenea, vor fi trasate parcări în cartierul Între Lacuri, acolo unde au fost demolate garajele de cartier.

Între străzile ce urmează să fie modernizate se numără: Badea Cârţan, Colonia Breaza, Perlei, Rubinului, Privighetorii, Fagului, Galaction Liviu Munteanu, Gheorghe Sion, Nirajului, Teilor, Mureşului, etc.

Au demerat lucrările de amenajare a platformelor de parcare unde au fost demolate garaje: în Mănăştur au fost demolate 612 garaje şi alte 370 urmează, iar între Lacuri 182.

InfoTrafic este un canal media unic in Romania, care emite in statiile de autobuz din Cluj-Napoca. Audienta canalului este de 130.000 de ascultatori si este masurata si garantata de CTP prin numararea de calatorii vandute zilnic in cele 31 de statii in care emite. InfoTrafic ofera pachete de publicitate potrivite pentru orice mix de marketing.

CONTACT