In Memoriam Ovidiu Iuliu Moldovan, la cinema “Florin Piersic”

08 MAI 2017

Actorul clujean Florin Piersic și cinematograful care îi poartă numele organizează o seară specială, “In Memoriam Ovidiu Iuliu Moldovan”, în data de 22 mai, de la ora 19. În cadrul evenimentului închinat acestui personaj emblemă al generației de aur actoricești, va fi prezentat filmul artistic “Horea”, iar Florin Piersic ne va povesti despre prietenul și dragul lui coleg.

Personaje precum Horea au reînviat prin interpretarea de excepție a lui Ovidiu Iuliu Moldovan, iar filme precum “Din prea multă dragoste”, “Cercul magic”, “Somnul Insulei”, “Castle in the Carpathians”, “Artista, dolarii si ardelenii”, “Profetul, petrolul si ardelenii”, “Patima”, “Masca de argint”, “Dreptate în lanţuri”, “Omul in Loden”, “Buzduganul cu trei peceţi”, “Întâlnirea”, “Duelul”, “Misterele Bucureştilor”, “Cumpăna” și altele sunt tot atâtea mărturii ale talentului și vocaţiei sale artistice.


Filmul “Horea”

  • Regia: Mircea Mureșan
  • Cu: Șerban Ionescu, Dan Săndulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan
  • Gen film: dramă, istoric
  • Durata: 122 minute
  • Premiera în România: 1984

Sinopsis: Trimis în Transilvania pentru a ancheta cauzele răscoalei lui Horea, contele Jankowitz, înalt judecător imperial, “face dreptate” folosind cântarul mincinos al “rațiunii de stat”. Din interogatoriile sale se degajă statura de giganți a căpeteniilor “războiului valahilor” și psihologia colectivă a revoltei. După izbânzi monumentale (erau doar ţărani cu furci si topoare) aceştia suferă înfrângeri şi se ascund în munţi. Laşii îi trădează pentru câţiva galbeni. Conducătorii Revoltei sunt prinşi: Crişan se spânzură în temniţă, temându-se că informaţiile pe care le-a dat le vor fi mortale celorlalţi doi, iar Horea şi Cloşca mor schingiuiţi lângă cetatea Albei.

InfoTrafic este un canal media unic in Romania, care emite in statiile de autobuz din Cluj-Napoca. Audienta canalului este de 130.000 de ascultatori si este masurata si garantata de CTP prin numararea de calatorii vandute zilnic in cele 31 de statii in care emite. InfoTrafic ofera pachete de publicitate potrivite pentru orice mix de marketing.

CONTACT