Expo Maraton 2019, la Galeria Casa Matei

16 MAI 2019

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Galeria Casa Matei, Asociația Universitart a UAD Cluj-Napoca și ASUAD organizează în perioada 7 – 31 mai 2019 cea de-a noua ediție a proiectului “EXPO MARATON 2019”. Manifestarea este susținută de către Primăria municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local, alături de sponsori.

Competiția se adresează studenților și masteranzilor Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca și a debutat marți, 7 mai 2019, în Galeria Casa Matei cu o expoziție de pictură semnată de Dumitrașcu Călin-Ștefan, anul III, pictură – Aether și una de ceramică realizată de Vanessa Singenzia, anul III, ceramică-sticlă-metal – Stage Playground.

Celor două expoziții li se vor adăuga în fiecare zi de marți și de joi până în data de 30 mai 2019, alte 14 expoziții, după cum urmează: joi, 9 mai 2019 Feidi Georgiana, anul I master, foto-video – Visible in invisible și Blaj Ionela, anul II master, pictură – Harlequin; marți, 14 mai 2019 Cătălin Tăvală, anul I master, grafică – Overturned și Heidi-Ștefania Tradnik, anul II master, sculptură – States of Mind; joi, 16 mai 2019 Vasilescu Alexandra, anul II, grafică – Ephemeridae și Șonfălean Maria – Laura, anul II master, pictură – Obsesia obstacolului; marți, 21 mai 2019 Chițimuș Costel, anul III, pictură – 361.068 ha și Hîngan Andrei, anul II, foto-video – Im-Previzibil; joi, 23 mai 2019 Andacs Robert, anul II master, pictură – Where Did All People Go? și Ureczki-Lázár Melinda, anul III, grafică – Exi(s)t; marți 28 mai 2019 Szekely Sevan, anul I master, pictură – Ce văd jaluzelele londoneze? și Bartus Csilla, anul I master, grafică – BRAINST@RM; în ultima zi de competiție, joi, 30 mai 2019, vor fi prezenți pe simeze Pop Adriana Mihaela, anul III, grafică – Elusive și Fodor Marius, anul II master, pictură – CLUJ 24/7.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 31 mai 2019, premiile principale fiind acordate pe baza votului publicului și constând în călătorii de documentare la Bienala Internațională de Artă Contemporană de la Veneția. În cadrul festivității de premiere vor mai fi acordate cu sprijinul Steelcase și Rembrandt Graphic Centre premii pe categoriile votate – aspectul expoziției, calitatea conceptului și calitatea lucrărilor, precum și cele două premii dedicate materialelor video de 1 minut. Tot atunci vor fi înmânate și premiile din partea partenerilor Expo Maraton din acest an: Institutul Cultural Francez Cluj, Centrul Cultural German Cluj-Napoca, Institutul Polonez din București, Fundația PLAN B, Fundația Triade, Sector 1 Gallery București, Zorzini Gallery București, Bazis Contemporary Art Platform, Galeria Șoimii Patriei, Lateral ArtSpace, Galeria Nano, Atelier Patru și Matca.

Scopul principal al manifestărilor artistice inițiate prin intermediul “Expo Maraton” este de a genera o platformă de lansare pentru tinerii artiști și de a-i motiva pe aceștia în a crea un dialog cu publicul larg. De la prima ediție până astăzi, peste 130 de studenți și-au făcut debutul artistic în cadrul Expo Maraton, 27 dintre aceștia bucurându-se de excursii de documentare în importante centre internaționale dedicate artei contemporane (Veneția, Londra, Liverpool, Kassel, Lodz, Basel), peste 50 având șansa de a-și expune ulterior proiectele în cadrul altor galerii, și 108 obținând premii cu valoare financiară susținute din bugetul proiectului (AFCN sau Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca).

Edițiile anterioare ale evenimentului s-au bucurat de un public numeros (peste 500 de vizitatori pentru fiecare eveniment) și au fost receptate pozitiv în comuniutatea artistică, în social media și în mass-media.

Galeria Casa Matei vă așteaptă să participați la evenimentele lunii mai și să decideți câștigătorul marelui premiu.

InfoTrafic este un canal media unic in Romania, care emite in statiile de autobuz din Cluj-Napoca. Audienta canalului este de 100.000 de ascultatori si este masurata si garantata de RATUC prin numarul de bilete si abonamente vandute zilnic in cele 28 de statii in care emite. InfoTrafic ofera pachete de publicitate potrivite pentru orice mix de marketing.

CONTACT