”Demonii” după Dostoievski, în premieră la Teatrul Național Cluj-Napoca

05 OCT 2020

Teatrul Naţional Cluj-Napoca anunţă premiera spectacolelor DEMONII. ÎNCEPUTURI și DEMONII. SPOVEDANIA LUI STAVROGHIN după F.M. Dostoievski, în traducerea lui Nicolae Gane, scenariu de Tudor Lucanu. Premierele spectacolelor vor avea loc în Sala Mare, sâmbătă, 10 octombrie şi duminică, 11 octombrie de la orele 19:00, iar publicul poate opta pentru vizionarea acestora în sala de spectacol sau online, în regim de live streaming.

regia: Tudor Lucanu
decorul și proiecțiile video: Tudor Lucanu
costumele: Zsòfia Gàbor
muzica live: Radu Dogaru
maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia:
Nikolai Vsevolodovici Stavroghin: Ionuț Caras
Piotr Stepanovici Verhovensk: Matei Rotaru
Maria Timofeevna Lebeadkina, Daria Pavlovna Șatova, Lizaveta Nikolaevna Tușina, Șigaliov: Sânziana Tarța
Fedka-Ocnașul, Virghinski: Dan Chiorean
Ignat Lebeadkin, Liputin: Adrian Cucu
Ivan Pavlovici Șatov: Miron Maxim
Alexei Nilîci Kirillov: Cosmin Stănilă
Mavriki Nikolaevici Drozdov, Seminaristul: Mihai-Florian Nițu
Artemi Pavlovici Gaganov, Leamșin: Radu Dogaru
Matrioșa: Ecaterina Pop-Curșeu

F.M. Dostoievski a publicat romanul Demonii în anul 1872. Este romanul în care sunt caricaturizaţi şi condamnaţi aceşti antemergători ai comunismului, capii mișcării democrate din Rusia. Personajele se prezintă ca niște posedați, îndrăciți, ceea ce, mai apoi, s-a dovedit a fi foarte aproape de adevăr. De altfel, unul dintre revoluționarii lui Dostoievski, Șigaliov, are o teorie care se „lipește“ de minune pe tot ceea ce comunismul urmărea: „Nu e nevoie de instrucție, cultură; destul cu știința (…) trebuie orânduită supunerea. Un singur lucru lipsește în lume: ascultarea (…) vom reduce totul la un sigur numitor, egalitate și depersonalizare deplină“. În acest climat, eroii lui Dostoievski își duc existențele paroxistice într-un vârtej delirant de trăiri și zvâcniri ale ființei lor lăuntrice. Însuși Thomas Mann își arăta „stima“, făcând „o reverență aproape mistică“ față de „măreția religioasă a păcătoșilor și damnaților“ lui Dostoievski „față de geniul bolii și boala geniului, față de acest prototip al obiditului și posedatului în care sfântul și criminalul sunt una și aceeași persoană“.
În dramatizarea făcută romanului, Tudor Lucanu a urmărit nu doar firul roșu impus de personajul principal Stavroghin – demers în urma căruia a rezultat Demonii. Spovedania lui Stavroghin –, ci și o incursiune a actorilor în lumea personajelor scriitorului în încercarea de a le descoperi şi a-i aduce mai aproape de lumea de azi, în Demonii. Începuturi. A rezultat acest „spectacol-duet“ (expresia îi aparține regizorului), care invită la o sondare a propriei ființe, a felului în care ne raportăm astăzi la credință și la alte probleme majore ale existenței.

InfoTrafic este un canal media unic in Romania, care emite in statiile de autobuz din Cluj-Napoca. Audienta canalului este de 130.000 de ascultatori si este masurata si garantata de CTP prin numararea de calatorii vandute zilnic in cele 31 de statii in care emite. InfoTrafic ofera pachete de publicitate potrivite pentru orice mix de marketing.

CONTACT